Sibiu - natura ne ofera locuri frumoase, omul le sfinteste...

Sibiul este un oras frumos, in orice aspect al sau. Un farmec "domnesc" aparte, zona superba in care e situat, oamenii locului, arhitectura deosebita...si cate alte argumente as mai avea, ca sa imi sustin parerea ca este unul din cele mai frumoase orase ale tarii.

Am admirat Sibiul in orice anotimp, sub patura de nea, sub razele stralucitoare ale soarelui, sub stropi de ploaie, in zi dar si in noapte. Si e minunat oricum. Vad tot acelasi oras, insa desenat in zeci de tablouri care de care mai iscusit zugravit. Si cand se apropie Craciunul, Sibiul imbraca straie frumoase de sarbatoare, luminoase si vesele. Totul parca prinde viata in acel oras, se transforma intr-un taram de poveste, incat la orice pas pe care il faci, te astepti ca sa apara in fata ta un spiridus zglobiu sau chiar Mos Craciun cu a lui desaga plina de cadouri.

Sa va povestesc de imprejurimi? Arunca o privire peste vechea turla a bisericii reformate si in fata ochilor ti se va asterne o imagine cum rar iti e dat sa vezi: sunt muntii Cindrel si in zare, mandrul Fagaras. Sub geana muntelui a fost asezat Sibiul, parca din dorinta de a fi protejat de cel mai strasnic strajer. Si de la muntii acestia catre miazanoapte se intinde bogatul pamant al Transilvaniei, cat vezi cu ochii. Iar Sibiul e poarta de intrare, dar si simbol de vaza al acestui tinut.

Multe file s-ar strange sub condei de ai vrea sa descrii tot ce are frumos "Cetatea Rosie" (a fost denumita astfel in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, datorita culorii zidurilor si acoperisurilor), insa eu ma opresc aici, dar doar pentru a va mai asterne pe hartie, o frumoasa legenda a locului:

Demult, Sibiul era doar un satuc cu numele de Sibiel. Oameni harnici il locuiau, care stiau a munci pamantul, insa ceva lipsea pentru ca nu aveau mestesugari. Si nici nu prea se inghesuiau sa vina intr-un loc uitat de lume. Oamenii trebuiau sa faca ceva: auzira ei de un anume cizmar neamt, pe nume Hermann, si l-au invitat la ei in sat, ca doar de lucru era si de incaltari si alte lucruri trebuincioase era nevoie mare. Hermann a fost de acord, dar cu o conditie: sa ii dea un loc pentru casa, acolo, cat isi poate intinde pielea de bivol. Bucurosi nevoie mare, localnicii au plecat inapoi dupa ce s-au inteles sa ii dea inca o data pe atat si sa-l astepte a doua zi in satucul lor.

Zis si facut, a doua zi vine neamtul in Sibiel, se aseaza pe pielea de bivol si numa' ca incepe a o taia in fasii. Fasii subtiri, mai ceva decat dunga cuţitului. Dupa ce termina, ii chemă pe sateni sa masoare locul. Au vazut oamenii nostri ca au fost inselati, dar ce se mai putea face? I-au dat cat a iesit si inca o data pe atata, dupa promisiune... Cizmarul Hermann s-a apucat si si-a facut casa, ba a mai chemat si alte neamuri de mestesugari pe langa el, ca loc avea destul.

Si uite asa au convietuit neamul romanilor cu cel al nemtilor, iar Sibielul a crescut si iar a crescut, incat au trebuit sa-i schimbe numele in Sibiu. Nemtii ii ziceau Hermmannstadt - si asa a ramas si pana in zilele noastre ...